Premiera noului sezon „Bravo ai stil!“, în care 11 dintre cele mai populare concurente ale show-ului din cele trei sezoane intră din nou în competiţia pentru marele premiu, va avea loc luni, 22 ianuarie, de la ora 16.30. Reîntâlnirea telespectatorilor cu Silvia, Alina, Andreea, Larisa (concurente în primul sezon), Marisa, Denisa, Otilia, Irina (sezonul 2), Iuliana, Emiliana şi Beatrice (sezonul 3) va debuta cu prezentarea unor ţinute spectaculoase şi cu poveşti inedite din culise.
Emisiunea va fi difuzata in fiecare zi, de luni pana vineri, de la ora 16.30, la Kanal D. Prima Gala „Bravo, ai stil! All Stars” va putea fi urmărită sâmbătă, 27 ianuarie, imediat după „Exatlon”. O premiera pentru emisiune este că cele 11 concurente vor avea ocazia să îşi demonstreze talentul creativ într-un atelier de croitorie în toată regula, plasat chiar lângă platoul unde au loc defilările. Utilat cu toatele cele necesare, inclusiv cu materiale dintre cele mai sofisticate, atelierul de croitorie va fi aliatul cocurentelor, dar şi locul unde departajarea poate deveni foarte clară. Când ai toate mijloacele la dispoziţie, doar creativitatea va face diferenţa.
„Concurentele acestui sezon au fost foarte bucuroase să afle că există atelierul acesta de croitorie, că îşi pot pune în practică ideile. Dar acest atelier este şi un test eficient pentru ele. Când te trimite Maurice, de exemplu, să-ţi ajustezi ţinuta, trebuie să te întorci în platou cu un rezultat exceptional. Mai ales că ai la îndemană toate cele necesare ţi că te ajută o croitoreasă foarte pricepută. Cred că e provocarea supremă pentru fete“, a spus Ilinca Vandici.
Bravo, ai stil! All Stars“ va beneficia de propriul imn, compus si interpretat de Alex Velea. „M-am gândit că această emisiune are nevoie de un imn super fresh. Desigur că am avut şi o muză în compunerea acestuia – iubita mea, Antonia. Ea este mereu sursa mea de inspiraţie. Şi ea, la rândul ei, este îndrăgostită de modă şi de tot ceea ce înseamnă noutăţile în fashion“, spune artistul. Alex Velea spune că mesajul melodiei este unul pozitiv, sugerând faptul că întotdeauna frumuseţea adevărată vine din interior şi că, pentru a reuşi, trebuie să ai încredere în forţele proprii: „Poţi străluci dacă ai încredere în tine şi ştii să etalezi tot ceea ce ţi-a dăruit mama natură“. La realizarea imnului au contribuit: Velea Alexandru, Theea Minulescu şi Kashta John – versuri; Răzvan Matache şi Florin Buzea – orchestraţie; piesa a fost produsă în studiourile GoldenBoy Society. Producător executiv: Alex Velea.